-Caut.
-Intotdeauna.
-Vinovati.
-Pentru ca sunt.
-Multi.
-Inclusiv eu.
-Ma bucur.
-Si eu.
-De cand te bucuri tu ma?
-Dintotdeauna.
-Faci parte din mine.
-Idiotule, ai o acadea de la mine!
-Esti penibil.
-Nu, tu esti.
-Ce-ar fi sa iesi afara?!
-Nu am cum, am iesit dupa fix 6 luni si 10 zile, odata cu tine.
-Esti un frate foarte sacaitor, stiai asta? Si… foarte de rahat.
-Da. sunt asa, pentru ca asa m-ai format, m-ai calit, m-ai inrait.
-Nu vreau sa te cred. Acum chiar mananci ce nu trebuie… eu sunt un sensibil.
-Da. Si foarte fals. Mai tii minte cum m-ai tarat prin toate paturile murdare si pline de pacate, in care tu ti-ai satisfacut dorinta perversa de ascensiune psihica? Atat de animalic, zgariindu-mi ochii cu fotografiile instant pe care m-ai obligat sa le fac? Acelea care spun totul despre tine, care te reprezinta cu adevarat, pe tine si toate dorintele tale de dulce sintetic. De clor aruncat pentru a-ti dezinfecta culoarea prea vie a vietii tale?
-Niciodata, voi face totul pentru a ajunge unde vreau, sunt un om ca toti ceilalti, insa, intotdeauna voi fi mult mai cugetat decat tine. D-aia esti un dobitoc cu potcoave…pentru ca nu intelegi ca TOTUL este fals. Pana si diminetile tale penibile cu cafea din ibricul rosu. Si rasariturile tale siropoase. Tu nu ai nici un sens, nici un scop, tu doar stii sa ma parazitezi, ca o datorie, care-ti sta pe umeri si te ingreuneaza din a-ti bea berea urmatoare.
-Intotdeauna ai fost dificil, tocmai pentru ca nu stii sa pui valoare pe ceva. Te doare undeva. Tu, iti parazitezi propria viata. Si , iti place. Vrei sa ajungi acolo, la fel de mult ca si mine, dar , ma stii fratioare, pe umarul cui plangi, cand esuezi lamentabil? Du-te! Fa ce vrei, imbata-te cu iubiri false, ia-ti un job de rahat, fii calcat in picioare, trezeste-te fara nici o satisfactie si pleaca spre un alt tel inutil al vietii tale marunte, de omida taranda a lauda de sine, din care te vei transforma intr-o molie.
-Incepe sa-mi placa de tine. Intotdeauna am crezut ca duci lipsa de imaginatie. In sfarsit, fratiorul cel mic vine sa dea lectii!
-Cand te vei intoarce la tine, iti vei da seama ca rasariturile cu ea, sunt cel mai mare cadou pe care il vei putea avea vreodata. Langa mare, pe nisipul fin si iute la atingere. Iti vei da seama de ce, NOUA, ne place zambetul vesnic al sufletului ei, de ce am ramas nedespartiti, si de ce fosnetul catifelat al valurilor albastru-somnoroase ne leaga pentru totdeauna.
- Fa-ma sa inteleg! Numai tampenii indrugi de juma’ de ora!
-Intotdeuna primul vinovat pentru genocidele sentimentelor tale, esti tu. Intotdeuna vei vrea sa te intorci, dar, va fi prea tarziu. Va fi amar privind trecatorii, amar cand o vei vedea razand din strungareata, atunci cand o vei vedea cu altul, atunci cand o vei astepta pe un peron al garii de nord, cu un buchet de flori, cand ii vei duce dorul buzelor sarate, atunci cand trenul asteptat va avea intarziere, si dupa ce toti calatorii vor trece pe langa tine tarandu-si bagajele ca o prelungire a membrelor fluide si neclare… ea va bifa inca o data “absent”. La fel cum tu ai asteptat. Si te-ai refugiat pe unde ai putut. Ea nu va veni.
-Pentru ca eu sunt asa cum am vrut? Pentru ca vreau sa ma distrez inainte sa mor, si niste specii inferioare mie sa faca festin din durerile mele? NU! Viata inseamna mai mult decat a astepta. Viata inseamna a profita, a simti briza succesului, a avea explozii de placere, a primi zambete perverse in metrou, sex, manipulare, iarba, prieteni, betii, bani, fericire nelimitata, victime, genocid in ce e neimportant, selectie naturala in tot rahatul sentimental care incearca sa-ti doboare instinctul de supravietuire. Totusi… EA… va ramane acolo, si ma va primi cu bratele deschise pe un peron, atunci cand va fi pregatita sa ma accepte. Atunci cand rasariturile ei vor fi si ale mele, atunci cand buzele tuguiat-suieratoare vor sopti numai pentru mine. Pentru mine, toate privirile si devotamentul ei, zambetele si vorbele dulci ca de arbore tropical… numai ale mele! Iar eu, le voi accepta partinitor si patern. Pentru ca sunt, prin nastere si gandire, numai ale mele. Selectia naturala isi va spune cuvantul, iar ceilalti “eu ma numesc “Nimeni” ” se vor vesteji sub povara propriei prostii si inutilitati.
- Se vor vesteji atunci cand ne vom scalda din nou in razele aceluiasi soare, atunci cand ecourile inimii ei vor razbate incet si afectuos pana la amandoi, atunci cand cand vom fi unul si acelasi, cand ne vom vizita nucul imbatranit de povara anilor, unde, am citit pentru prima oara, cu sufletul lungit pana la masa aburinda a mamaliguta calda, branza de vaca si rosii acrisoare-dulci de gradina a copilariei. Vreau sa stii ca voi ramane aici. Numai pentru tine, pe zebra, semafor intermitent, pe care vei trece sau nu in fuga ta nebuna si rebela. O vreau asa cum tu nu ai vazut-o, cu zambetul ce L-ar face pana si pe Dumnezeu sa roseasca sub ochelarii lui stufosi si albi. Cu pielea alba si rusinoasa sub razele unei luni prea indiferente pentru tine.
Si… mai presus de toate te vreau inapoi (lacrima ce curge usor intr-un Intuneric care ma face sa tremur din toate zgarciurile sufletului)
)
